E atât de greu să începi ceva, dar am să-mi fac curaj să-ți spun, zise prietena mea Diana studentă la Litere.Atunci, era o persoană foarte visătoare,zâmbăreață avându-l pe acel ceva în personalitate.Îmbrăcată mai mereu elegant cu păr bogat de abanos, breton de școlăriță și buze roșii pline avea o prospețime în frageda vârstă de douăzeci și trei de ani.Așa era pe atunci.Eu, pe de altă parte, eram doar prietena ei gata să o asculte mai mereu.Aveam aceeași pasiune,același viciu,aceeași manie de a scrie.Viața noastră era o foaie albă de hârtie, pe care evenimentele se strângeau în litere și formau propoziții.
Povestea mea de dragoste a luat naștere din pântecoasă coincidență, o mamă cu mulți copii pe lume.Ne-am cunoscut ca din întâmplare.La început, ne enerva prezența celuilalt, dar tot ne-am îndrăgostit unul de altul. El era ca o enciclopedie deschisă, iar eu eram cuprinsul său.Vorbeam despre orice, ore în șir și astfel firele sortilor ni s-au legat.Ieșeam déjà de 3 luni, aveam poze înrămate pe noptiera de lângă pat și un nume îmi alerga mai mereu pe buze.Al lui.Îmbrăcat într-o ținută elegant mereu, bând whiskey cu nesaț și fumând trabucuri scumpe ar fi părut la prima vedere un avocat notoriu, dar dacă te uitai mai atent, ochii lui ciocolatii îi trădau vârsta.Douăzeci și cinci de ani cu un vis mare.Susținut de mic de părinții lui și crescut în baza “mama știe cel mai bine”, iată-l având următoarea discuție.O doamnă colțuroasă și cu fața zbârcită trăgând elegant dintr-un pai mentolat, rujată strident îl puse pe fiul ei într-o situație stânjenitoare: “Poți să mai găsești multe alte fete pe lumea asta.E doar o copilă.Ce știe ea despre muncă?Să devi partener la firmă este visul tău, dragul meu și în fond abia ți-ai început stagiatură de avocat.Așa că mai bine alegi.Ea sau viitorul tău?”Plecă nervos de și o săptămâna n-am putut să iau legătura cu el.Era mereu nervos și agitat.S-a închis în casă ca un pustnic.I-am telefonat,am mers la el acasă, dar nimic.Mi-am ridicat imediat un scut fiindcă tăcerea lui îmi dăduse răspunsurile de care aveam nevoie.Am pus deoparte pozele și toate amintirile care mă legau de el.Tocmai ce ieșeam din duș când sună telefonul.Am ridicat receptorul și o voce spartă și răgușită s-a auzit de dincolo.Sunt eu, vreau să te văd.Ne putem întâlni la ora 6 în față la Cișmigiu?O clipă am rămas mută de uimire, dar cum inima a început să-mi bată nebunește am acceptat imediat.Fiind o zi rece de toamnă am pus niște haine pe mine ca un robot și am zbunghit-o pe ușă.Am ajuns în fața Cismigiului și mă așteptam să-l văd, dar nu era nicăieri.Am bănuit că-I traficul de vină.După douăzeci de minute o umbră înaltă în palton gri își făcu apariția prin ceața de mașini.N-am știut cum să reacționez așa că mi-am fixat privirea pe asfalt .S-a apropiat de mine și m-a sărutat pe obraz cu indiferență.A urmat apoi o conversație plictistoare cu întrebări de rutină care mă care mă scoteau din minți.Eram ca doi străini care mergeau unul lângă altul.A oftat apoi m-a întrebat dacă nu vreau să mergem la el.Am incuvintat printre tăcerile stânjenitoare.Felinarele începeau să-și aprindă căldura falsă.Am ajuns la el și știam că vrea să-mi vorbească, îl trăda privirea.S-a așezat lângă mine încercând să facă pe gazda dar fără succes.A oftat și și-a lăsat capul în mâini ca un om răpus de probleme.
“Ceea ce-ți voi spune este probabil cel mai frumos și cel mai trist lucru pe care l-ai auzit.Te iubesc, Diana și mereu vei exista în inima mea.Te-am iubit,te iubesc și te voi iubi.Cu tine am descoperit atât de multe lucruri și m-ai ajutat să fiu un om mai bun.Practic am crescut lângă tine.Mă uităm în ochii lui scânteietori și știam că ceea ce mi-a spus e adevărat și totuși
